Istoria Mănăstirii Rohia
De la biserica ridicată de preotul Nicolae Gherman în 1923 până la marea mănăstire de azi.
Istoria Mănăstirii Rohia începe cu un gest de dragoste părintească. Preotul Nicolae Gherman (1877–1959), paroh în satul Rohia, a ridicat prima biserică în anii 1923–1925, în amintirea fiicei sale Ana, decedată de tânără. Din această durere transformată în rugăciune s-a născut una dintre cele mai iubite mănăstiri din Maramureș.
Primul așezământ după Unire
Biserica a fost sfințită la 15 august 1926, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, și a reprezentat primul așezământ monahal de acest tip din Transilvania de după Marea Unire din 1918. Era un moment simbolic: într-o Transilvanie proaspăt unită cu țara, se năștea un nou centru de credință ortodoxă.
Deceniile de început
În primii ani, viața monahală s-a desfășurat în condiții modeste, într-un loc greu accesibil, ascuns între dealuri împădurite. Călugării au trăit simplu, muncind pământul și rugându-se, departe de lume. Această austeritate a pus temelia spirituală a mănăstirii.
Înflorirea
Mănăstirea a cunoscut o dezvoltare importantă după anii 1965–1970, odată cu introducerea electricității și îmbunătățirea drumului de acces. Dar adevărata renaștere a venit după 1990, când s-au construit noi biserici, chilii și așezăminte, iar numărul pelerinilor a crescut an de an.
Anii Steinhardt
Un capitol aparte îl reprezintă prezența părintelui Nicolae Steinhardt la Rohia, între 1980 și 1989. Scriitorul și monahul a slujit ca bibliotecar și a adus mănăstirii un renume cultural care depășește granițele credinței. Datorită lui, Rohia a devenit un loc de pelerinaj nu doar pentru credincioși, ci și pentru cititori și oameni de cultură.
Rohia de azi
Astăzi, Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia este un complex viu, care îmbină rugăciunea, cultura și frumusețea naturii. Cu biserica, chiliile, biblioteca bogată și noul Centru Cultural Monahal, ea continuă vocația cu care a fost înzestrată: aceea de a fi un far spiritual și cultural în inima Țării Lăpușului.